Look Inside

Asa cum a fost – Martian Cotrau

Privesc in urma cu melancolie – este firesc -, dar si cu seninatate. Desigur, as fi putut face mai mult si mai bine; insa nu regret aproape nimic din ceea ce am facut. Acum, la asfintitul carierei mele, sunt constient de faptul ca, daca mi se atribuie unele merite in activitatea didactica si stiintifica, un rol deosebit l-au avut si personalitatile evocate, prin exemplul lor personal si prin competenta si staruinta cu care au format tanarul care eram atunci. Tuturor le aduc un respectuos omagiu si le datorez o profunda recunostinta. Sunt intrebat uneori, in interviuri sau cu ocazia cursurilor festive, ce as avea de transmis tinerilor colegi – farmacisti ai mileniului trei. Am convingerea ca tinerii care intra in profesie intr-o epoca de mari framantari, a carei durata nimeni nu o poate prevedea, ar trebui sa urmeze cateva comandamente profesionale si etice, valabile, in general, acum, ca si odinioara: sa respecte juramantul hipocratic, dovedind corectitudine si umanitate in relatiile cu bolnavii; sa se instruiasca neincetat, spre a fi la curent cu uriasele realizari din domeniul medicamentului, in contextul progresului general al stiintei si al tehnicii; sa lupte perseverent pentru mentinerea la nivel inalt a profilului civic si moral al farmacistului, opunandu-se poluarii morale, atat de raspandite in zilele noastre; sa fie convinsi ca, printr-o munca sustinuta, onesta, fara compromisuri, vor reusi in profesie, ca si in viata. – Martian Cotrau

lei41.00

SKU: 29152921 Categorie:

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Asa cum a fost – Martian Cotrau”