În linii mari, cibernetica ne-ar duce cu gândul modul de acțiune al unei mașinării. Dar dacă am muta puțin registrul și am cerceta cibernetica ca pe un mod de utilizare a unei mașinării? Cartea de astăzi, Psiho-Cibernetica, al cărei autor este reputatul doctor Maxwell Maltz, ne învață cum putem folosi principiile ciberneticii pentru a ne forma o gândire pozitivă și cum ne poate ajuta aceasta în dezvoltarea personală.
Noutatea acestei cărți vine din modul sau original de a îmbina științele cognitive, cum ar fi psihologia, cu tehnica roboticii. Cele două tipuri distincte de domenii au conlucrat la un studiu pentru a descoperii noi metode de a îmbunătăți starea de spirit a oamenilor. Aceștia au ajuns la concluzia că, gândirea pozitiva este strict alegerea noastră. Acest lucru este posibil deoarece, creierul uman nu distinge realitatea obiectiva de cea întruchipată. Astfel, dacă deducem că fericirea nu este doar în lucruri exterioare, atunci putem lucra la fericirea interioara, cultivând astfel o stare de bine continuă.
Chiar dacă pare că până acum cartea va aborda domeniul roboticii, cititorul se va înșela. Autorul este un chirurg estetician care a descoperit ca stima de sine este dependentă numai și numai de gândurile produse de mintea noastră. Astfel, acesta avea parte de clienți care nu se simțeau deloc mai bine după ce treceau de bisturiu, dar își îmbunătățeau stima de sine doar printr-o simplă schimbare de atitudine. Gândirea pozitivă este singurul bisturiu care ne poate modela calea către dezvoltarea personală și către schimbarea pe care o dorim.
În linii mari cartea Psiho-Cibernetica se adresează cititorilor care își doresc o schimbare prin metode atât de factură intrinseci, dar și validate științific.
Autorul acestei cărți, Dr. Maxwell Maltz, s-a născut la data de 10 martie 1899 și a încetat din viața la data de 7 aprilie 1975. Acesta a urmat studiile facultății de medicină la Colegiul Universitar de Medici și Chirurgi din Columbia. Cariera acestuia s-a diferențiat printr-o mentalitate deschisă față de pacienți, acesta încercând în primele părți ale consultației să modifice percepția pacientului, și nu forma corpului.